Unul dintre cei mai apreciați actori de la noi, Ion Caramitru, a ajuns pe mâna medicilor, din cauza unor probleme de sănătate care nu au fost precizate până acum.
Anunțul a fost făcut miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Andrei Giurgia, preşedintele ARTIS, organizatorul evenimentului cultural.
Ion Caramitru ar fi trebuit să fie prezent, miercuri seară, la Iaşi, unde, de la ora 20.00, în Piaţa Unirii are loc deschiderea oficială a ediţiei a XII-a SFR care îi este dedicată. Potrivit lui Giurgia, directorul TNB va rămâne în spital în următoarele patru zile.
„Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi. (…) Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. (…) E în revenire, e în investigaţii medicale. Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. El va fi internat în următoarele patru zile. Nu va putea face o deplasare la Iaşi. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav”, a declarat Giurgia, citat de Agerpres.
Totodată, Andrei Giurgia a mai precizat că actorul nu este infectat cu Covid-19 și că starea de sănătate este una bună.
„Festivalul merge mai departe. Suntem alături de domnul Caramitru. Cu siguranţă, dacă va putea va intra în legătură directă cu noi în perioada următoare. Vom face în fiecare seară acest lucru pentru a vă transmite gândurile lui bune.
Pentru noi ca organizatori este complicat să munceşti un an de zile în jurul unui personaj şi la un moment dat să se întâmple ce s-a întâmplat, dar mă bucur că domnul Caramitru este bine”, a mai declarat Andrei Giurgia.
În cadrul ediţiei din acest an a festivalului va fi prezent actorul Horaţiu Mălăele, cel căruia în 2020 i-a fost dedicată cea de-a XI-a ediţie a SFR. În perioada în care a fost organizat evenimentul, actorul nu a fost prezent deoarece fusese confirmat pozitiv cu COVID-19.